Structura anului şcolar 2013-2014
Structura anului scolar 2013-2014 a fost publicata recent in
Monitorul Oficial, majoritatea elementelor fiind neschimbate fata de
anul scolar 2012-2013. Totusi, una dintre noutatile introduse de
Ministerul Educatiei Nationale este acordarea unei zile libere in plus
elevilor.
Anul
scolar 2013-2014 va incepe pe data de 1 septembrie 2013 si se va
incheia pe 31 august 2014, insumand 36 de saptamani de cursuri, adica
176 de zile lucratoare, potrivit Ordinului Ministerului Educatiei
Nationale nr. 3818/03.06.2013 privind structura anului scolar 2013-2014
publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 430, din 15 iulie 2013.
Conform prevederilor cuprinse de actul normativ, cursurile pentru anul scolar 2013-2014 vor debuta oficial la 16 septembrie (in perioada 1-16 septembrie doar cadrele didactice se vor prezenta la unitatile de invatamant) si se vor incheia la data de 20 iunie 2014, anul scolar fiind structurat dupa cum urmeaza:
Semestrul I
Cursuri – luni, 16 septembrie 2013 – vineri, 20 decembrie 2013
In perioada 2 - 10 noiembrie 2013, clasele din invatamantul primar si grupele din invatamantul prescolar sunt in vacanta
Vacanta de iarna – sambata, 21 decembrie 2013 – duminica, 5 ianuarie 2014
Cursuri – luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014
Vacanta intersemestriala – sambata, 1 februarie 2014 – duminica, 9 februarie 2014
Semestrul al II-lea
Cursuri – luni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014
Vacanta de primavara – sambata, 12 aprilie 2014 – marti, 22 aprilie 2014
Cursuri – miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014
Vacanta de vara – sambata, 21 iunie 2014 – duminica, 14 septembrie 2014
Una dintre noutatile pe care actul normativ o introduce este impartirea, in mod aproximativ egal, a celor doua semestre. In acest fel, se poate realiza un echilibru intre timpul alocat studiului si acela alocat asimilarii invatarii si perioadei de odihna.
In plus, conform documentului mentionat, o modificare majora consta in acordarea elevilor unei zile libere in plus. Mai precis, MEN a decis sa acorde cadrelor didactice si elevilor inca o zi libera pentru perioada sarbatorilor pascale, respectiv ziua de marti, 22 aprilie 2014.
Ce mai prevede actul normativ?
Pentru clasele terminale din invatamantul liceal, anul scolar are 37 de saptamani, din care durata cursurilor este de 33 de saptamani, 4 saptamani fiind dedicate desfasurarii examenului national de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se incheie in data de 30 mai 2014.
In ceea ce priveste clasa a VIII-a, anul scolar are 36 de saptamani din care durata cursurilor este de 35 de saptamani, o saptamana fiind dedicata desfasurarii evaluarii nationale. Cursurile claselor a VIII-a se incheie in data de 13 iunie 2014.
Pentru invatamantul special - clasele a IX-a - a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologica, durata cursurilor este de 37 de saptamani, insumand 181 de zile.
Conform documentului citat, saptamana 7–11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este saptamana dedicata activitatilor extracurriculare si extrascolare, in cadrul programului numit "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!", avand un orar specific.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu